Croşetarea-meşteşug popular tradiţional

Croşetarea-meşteşug popular tradiţional

Croşetare /împletitul cu cîrligul/ Împletitul cu cîrligul /croşeta / era cunoscută

încă din vechime. În timpul săpăturilor arheologice au fost găsite vase tripoliene cu imprimări de pînză împletită astfel. Cele mai vechi pînze au fost probabil plasele de prins peşte. În arta populară din Moldova această împletitură fină cu găurele lucrată de mîna meşterilor este folosită pentru împodobirea pieselor de port popular şi a ţesăturilor de interior. În portul popular împletitura numită ,,dantelă'' o găsim la marginea basmalelor, la cămaşele femeieşti şi bărbăteşti.

Împletiturile cu cîrligul folosite ca element de decor la ţesăturile de interior în Basarabia se numesc horboţele. Provinienţa horboţelelor în Moldova se perde în negura timpului. E semnificativ însă, că deschisurile de pernă, se numesc şi astăzi horbote. Cuvîntul este de provinienţă polonă. Prosoape împodobite cu horboţele se numără în foile de zestre din secolul XVI-XX. Cînd în secolul XIII în casa ţăranului a apărut masa înaltă, tot din acele timpuri a apărut şi faţa de masă confecţionată din ţesătură de borangic sau cînepă împodobită de jur împrejur cu horboţică. Nu rareori, foile de ţesătură a feţei de masă erau despărţite de horboţică cu motive ornamentale, datorită căruia aceste obiecte au devenit opere ale artei populare. La împletitul cu croşeta se folosea miriplicul,iar din deceniul şase al sec.XX -aţă de mosorel Nr.10. Unealta cu care se efectuează împletitul în unele sate din Basarabia este numită şi ,,cîrlig'', ,,sudelcă''. Tehnica împletitului cu croşeta este simplă. Elementul principal este lănţişorul. În structura horboţelelor ele formează ochiuri şi stîlpuşor (picioruşe). Varietatea punctului de pornire a stîlpişorilor împletiţi duce la constituirea mai multor tipuri de reţele de horboţică,cele mai răspîndite dintre care au la bază pătrăţelele. Tipul de reţele ,,ochiuri pezişe'' este mai vechi decît ,,ochi pe ochi''.Modalitatea aceasta permite varierea mai liberă a stîlpuşorilor care formează ornamentele. Părţile împletite (pline) se execută prin picioruşe în locul liber. Părţile formează ornamentul pe reţeaua de pătrăţele ajurate (goale). În multe cazuri în scop decorativ la dantelă compoziţia ornamentală se măreşte spre capetele ei pe baza adăugării ochiurilor, formîndu-se valurile, asemenea horboţele se numesc farborate.În partea de jos se execută şi zimţi sau colţurele, care marchează capătul horboţelei. Uneori horboţelele se termină cu clopoţei (motocei). Astfel de motocei se întîlnesc la perdelele mici de la ferestre. Cele mai răspîndite motive ornamentale sunt: şuvoiurile, coarnele berbecului, prescura. Bogat este şi ornamentul vegetal tipologicpomul vieţii, strugurele, frunza viţei- de- vie. Dintre motivele zoomorfe- cucii, hulubii, curcanul, ochiul boului, urechea porcului. Motivele ornamentale : hulubul şi bradul, cerbii şi copacul, cucoşii şi copacul se înscriu în grupul motivelor arhaice cu semnificaţie mitologică. Folosind varietatea punctului de pornire al stîlpuşorului, meşteriţele ce mînuiesc croşeta cu ajutorul a mai multor tipuri de reţele de horboţică confecţionează astăzi mai multe piese de interior, feţe de masă fără pînză de diferite dimensiuni, cuverturi, mileuri. Ornamentele acestor piese sunt organizate în jurul unui motiv central sau se repetă pe reţeaua împletiturii într-o succesiune ritmică. Împletitul horboţelelor sau croşetarea este o modalitate tehnico-decorativă de împodobire a produselor ţesute de uz casnic şi de înfrumuseţare a locuinţei, de decorare a pieselor vestimentare şi de ritual. Prin croşetarea dintr-un fir de aţă se pot crea şi textile integral împletite ajurat. Arta de a croşeta oferă posibilitatea de a utiliza o gamă bogată de îmbinări de laţuri din firul de aţă şi procedee tehnice, care oferă ca rezultat o mare varietate de noi modele a pieselor croşetate. Acestea prezintă o preţioasă comoară de valori decorative exprimate prin simţul practic şi gustul artistic al artei populare moldoveneşti. Acest gen de artă ca îndeletnicire casnică a femeilor, care mai tîrziu a devenit pentru unele un meşteşug artistic, are rădăcini timpurii. Practicarea împletitului cu cîrligul începe odată cu apariţia ţesăturilor, împletiturilor din papură şi fibre textile, a plaselor pentru pescuit, vînătoare ş.a.

Ca argumentare a împletitului timpuriu sînt atestările arheologice despre cîrligul de os, de metal, a căror formă în principiu s-a schimbat puţin și astăzi. În epoca medievală croşetarea şi broderia deveniseră ocupaţii în atelierele mănăstireşti dintr-un şir de oraşe vestite, în casele domneşti şi centrele urbane. Din cele scrise este evidentă utilizarea unor modalităţi tehnico-decorative ca: alesul covoarelor, cusutul pe fir şi broderia pe vestimentaţie, articole din pînzeturi cu horboţele folosite în decorul casei mari, în componenţa zestrei fetelor, ca atribute de ritual în cadrul ceremoniilor de familie ş.a. Pe parcursul secolelor al XVII-lea - XVIII-lea domeniul împletiturilor din fire textile, croşetăria de rînd cu broderia ca genuri decorative de artă populară ating un nivel înalt de dezvoltare. Despre arta populară a moldovenilor şi unele aspecte de înaltă autenticitate ne-au rămas un şir de informaţii ale călătorilor străini, unor personalităţi marcante în istoria Moldovei. Bogate materiale, care cuprind domeniul croşetării deţin colecţiile muzeale ale Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie naturală, care asigură o bază documentară pentru sistematizări diferenţiale şi analitice. Cea mai multă horboţică – „colţuri” în satele Moldovei s-a făcut pentru garnisirea sau decorarea capetelor, marginilor la prosoape, ştergare şi feţe de masă, ultimele unindu-se din doi laţi de ţesătură prin intermediul de „încheietură” lată de la 10-20 cm. Această mare grupă de ţesături manuale decorative alcătuiau o mare parte din averea familiei şi o mărturie a unor tradiţii cu verticalitate de multe secole. Îndeosebi se împodobeau cu colţuri late de la 10-30 cm ştergarele şi prosoapele de „nuntă” – „legătorile” pentru nuni şi rudele mirelui, ştergarele „de cuscri”, la staroste, oaspeţi de onoare. Numărul acestor atribute de ritual ajungea în dependenţă de numărul celor, care trebuiau „semnaţi” la nuntă. În mediu au fost timpuri cînd pentru o nuntă medie la nordul Moldovei trebuiau circa 20-30 prosoape, pe cînd în centrul Moldovei era moda prin anii 60 ai secolului al XX-lea a „nunţilor albe”, cînd fără 200-300 ştergare nu puteai face nuntă. La sudul ţării era aceeaşi situaţie grea cu „legătorile” şi „zestrea” pentru părinţii fetelor. Acest număr impunător de ştergare de ritual a şi provocat decăderea nivelului lor decorativ şi tehnologic. Era imposibil să pregăteşti, să ţeşi, să croşetezi şi să brodezi în mare parte un număr mare de prosoape. Însă această mare ofertă de prosoape a contribuit la specializarea multor femei în arta croşetării – „meşteriţe croşeteze”.În zona centrală a Moldovei este tradiţia ca pentru nuni şi cei mai apropiaţi să garniseşti prosoapele cu colţuri late din 3-4 părţi. Aceasta cerea foarte mult timp şi mari cheltuieli. Menţionăm că cu asemenea ţesături albe decorative şi de ritual, cu covoare şi lăicere vrîstate şi alese moldovenii îşi împodobeau „casa mare”, locuinţa, corturile de nuntă.